CREDO Spiritual
Noi credem în sfintele Scripturi - Biblia - aşa cum au fost date în original de Dumnezeu, ca fiind inspirată de Dumnezeu, infailibile şi demne de toată încrederea şi ca fiind autoritatea supremă în toate problemele de credinţă şi conduită.
Noi credem într-un singur Dumnezeu, existent în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul - Spiritul Sfînt. Noi credem în divinitatea Domnului nostru Isus Hristos, în naşterea Lui din Fecioară, în viaţa Lui umană fără păcat, în moartea Lui înlocuitoare şi ispăşitoare, în învierea Lui în trup, în intrarea Lui în cer, în lucrarea Lui mijlocitoare şi în reîntoarcerea Lui în putere şi glorie.
Noi credem că omul este pierdut datorită faptului că prin neascultarea a ieşit de sub autoritatea Lui Dumnezeu şi că este chemat să se reîntoarcă prin pocăinţă şi credinţă în jertfa Domnului Isus Hristos.
Noi credem în mîntuirea omului păcătos şi pierdut, prin sîngele vărsat al lui Isus Hristos prin credinţă.
Noi credem că pentru mîntuirea omului păcătos şi pierdut, naşterea din nou prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin Duhul - Spiritul Sfînt, este absolut necesară.
Noi credem în Duhul - Spiritul Sfînt care locuieşte în cel credincios şi îl ajută pe acesta să trăiască o viaţă sfîntă, să-L mărturisească pe Domnul Isus şi să lucreze pentru El.
Noi credem în Biserica Universală, care este trupul lui Hristos, format din toţi cei mîntuiţi din toate timpurile şi toate locurile de pe pămînt şi din cer.
Noi credem că pe pămînt Biserica - adunarea locală - este expresia vizibilă a Trupului lui Hristos. Ea are menirea de a-l proslăvi pe Dumnezeu, de a zidi sufleteşte pe credincioşi si de a vesti Evanghelia.
Noi credem în unitatea prin Duhul - Spiritul Sfînt al tuturor credincioşilor.
Noi credem în învierea celor mîntuiţi şi a celor pierduţi: cei mîntuiţi vor învia pentru viaţa veşnică, iar cei pierduţi pentru osîndă veşnică.